Unul din factorii amintiţi de tânăr în momentul în care este întrebat de ce
comportamentul său nu este direcţionat, pe general, pe dezvoltare personală pozitivă,
rămâne ideea de prea mult timp liber!
Prea mult timp liber pentru tânăr, oferă
în viziunea acestuia, posibilitatea
aşteptării unor situaţii relevante care să-l determine să întrerupă sau, să nu
se implice în evenimentele necesare dezvoltării proprii, sau în evenimente şi
acţiuni pe care ar dori să le îndeplinească pentru sine, de teama ( total falsă
) de a nu pierde şansa potenţialelor situaţii importante, clar cu un caracter strict
întâmplător.
Ca un fel de traducere, până acum, putem descoperi lipsa dorinţei tânărului de asumare a
faptelor sale.
Rata eşecului unei acţiuni sau
a unui eveniment întâmplător, va fi calculată de el, astfel încât să nu pară că îi
revine ca şi asumare, iar ca implicare poate prezenta scuza de simplu
executant. Altfel spus, tânărul preferă să se “trezească” implicat în
evenimente decât să se implice, pentru a
nu se expune riscului asumării!
În partea de concluzie, se
contureaza dorinţa lui de a nu se implica direct. Nu se activează pentru obţinerea
unui plan şi nici pentru reuşita acestuia!
Ce nu ştie tânărul, este că acest demers, al planului, este OBLIGATORIU
şi trebuie să existe, simplu şi firesc
şi în cazul evenimentului întâmplător pe care îl aşteaptă într-o totală “nonacţiune”.
Altfel vorbim doar despre eşec!
Partea periculoasă a faptului de “nonacţiune”, este
că, pe perioada de aşteptare ( falsă ) a evenimentului întâmplător care să îi
declanşeze şi să determine o schimbare relevantă
în cursul dezvoltării tânărului, acesta alege activităţi cu caracter “neimportant”
de ocupare a timpului aşa zis liber.
TV-ul, jocurile pe calculator, şi mă refer
strict la expunerea prelungită şi nocivă cu grad de dependenţă faţa de joc sau
calculator şi TV – care distruge şansa concentrarii pe idei şi soluţii ale
dezvoltării cât mai armonioase;
Petrecerea prelungită în cadrul
unui grup constituit întâmplător sau pe baza aceluiaşi tip de nevoi, “prea mult
timp liber”, etc – care “cimentează” şi blochează tânărul pe aceiaşi structură
a nonacţiunii.
Toate acestea, sunt de fapt EVITARE
VOITĂ şi CONŞTIENTĂ a unei acţiuni decise şi/sau creată de el!
Ca realitate ce influenţează tânărul
pentru o astfel de stare de nonacţiune avem: LIPSA IMPLICĂRII factorilor răsăunzători
în dezvoltarea tânărului ( este la fel de fals să crezi că doar tânărul este
responsabil de aspectul neimplicării ) FAMILIA – părinţi, fraţi ; Şcoala – profesori,
diriginţi, consilieri; Instituţiile locale – primării, AJOFM, ONG-uri, etc!
Însă există şi o altă realitate de
care tânărul se face vinovat personal, LIPSA IMPLICĂRII DIRECTE ŞI ASUMATE, în exploatarea
resurselor de lângă el: familie, şcoala, instituţii locale.
Acum rămâne să vedem de care parte a
problematicii suntem fiecare! De partea tânărului, blamând nonimplicarea părţilor
ce ar trebui să participe la dezvoltarea lui, sau stăm împotriva tânărului
deoarece acesta prefară să fie implicat decât să se implice?
Sau… ne implicăm toţi!
By Cicerone BSC - Braşăv
