Cat de usor este sa fii parinte?

Nu o sa vorbim acum despre calitatea ideala de a fi parinte, si cand spun calitatea ideala, ma refer la "produsul" ideal finit al unui parinte si anume, copilul sau, pe care l-a adus cu succes in zona de adult. Iar aici vor exista multe criterii la care sa raportam succesul sau ca parinte, in zona sociala, spirituala, profesionala, etc sau este o alcatuire a cate un pic din toate?
Nu, astazi o sa ne concentram pe PARINTE si capcanele lui ca si parinte!
Vom incepe cu o scurta paranteza:
In principiu, ce este un parinte de copil/copii? Este un adult care ajuns la maturitatea dezvoltarii fizice, psihice si emotionale, a procreat un urmas( sau mai multi ), caz teoretic.
In cazul practic intervin situatii de conjunctura care nunateaza profund acest proces inca de la start ( are el conditii materiale si financiare sa continue procesul procreatiei? ). Adica ii poate oferi copilului sau necesarul optim pentru dezvoltarea acestuia pana la stadiul de adult sanatos si armonios?
Omul in sine este supus unui procs continuu de dezvoltare personala si individuala, unde fiecare nivel al procesului, este asimilat prin prisma individualitatii, astfel ca, acele conditii necesare dezvoltarii armonioase a unui adult, sunt diferite de la caz la caz, de la parinte la parinte, de aceea vedem astazi, si avem si in istorie cazuri in care parinti fara posibilitati minime cresterii si educarii propriilor copii, au adus societatii niste adulti exemplari calitativ, si alti parinti cu posibiliati uimitoare au dat societatii adulti ratati, si ne referim tot la calitatea acestora! Si aici incheiem paranteza.

Adultul care a devenit parinte, se va comporta fata de copilul sau, in totatilitatea procesului de crestere si educare, doar prin prisma a ceea ce a asimilat el, si apoi a "tradus" si despus in bagajul personal, pe care l-a etichetat ca si tezaur transmisibil propriei generatii urmatoare. Si va afla cel mai tarziu cat de bun a fost acest bagaj al sau, in momentul in care copilul sau va devei adult! Si poate nici atunci, caci intervin implicatiile emotionalle si afective in acest proces care il pot face "orb".
Insa, in zilele noastre intervine o rutina total nociva dinspre parinti pentru copii lor si vorbim de lipsa timpului in procesul de educare, justificata prea automat, de folosirea acestuia, a timpului, in procesul de acumulare de resurse materiale si financiare necesare in procesul de educare a copilui. Moft as spune eu! Nu poti sa aduni fara sa si folosesti corespunzator "agoniseala".
Exista un criteriu de departajare a acestor roluri ale parintilor, iar acest proces se numeste prioritizare! Adica alegi ca parinte, ce este mai importnant pentru tine: slujba ta in folosul copilului, sau slujba ta pentru copilul tau?
In prima parte, esti doar un parinte care face treaba pe jumatate, adica agoniseste ca al sau copil sa aiba de toate, dar mai putin pe tine care sa ii spui cum sa folseasca ce are, iar in partea a doua esti parinte 100%, pentru ca ii explici si "instructiunile de folosire" a ceea ce ii pui la dispozitie.
Insa, abia acum intervine prima capcana reala a parintelui fata de copilul sau, preluarea modelul parintelui sau, in care el sa vada acel proces incheiat cu succes in cazul sau, uitand ca asteptarile sunt total diferite in noul caz, ceea ce schimba profund termenii si conditiile procesului de educatie! Adica, printr-un exemplu, daca in primul caz, parintele 1 dorea ca parintele 2 sa castige mai mult decat el, in cazul parintelui 2 asteptarile pot sa fie asemnea doar cunatificate mai precis, adica are deja raportare la doua cazuri, ale parintelui sau care erau de 50 de lei intr-o luna, castigul sau fiind de 75 lei intr-o luna, iar asteptarile ultime, pentru ultima generatie, sa urce pana la 100 de lei, si in conditii mai usoare!
Insa sarind peste acest exemplu, tu, ca si parinte ce prioritate alegi in procesul de participare al educatiei copilului tau? Pe cel de 50% sau pe cel de 100%?
Diferenta "tehnicii" dintre cele doua roluri fiind ca, in primul caz procesul va fi plin de justificari, iar in cazul al doilea plin de truda! Iar diferenta rezultatelor dintre cele doua roluri va las sa o constientizati singuri!

Va urma!

By Cicerone BSC - Brasov

Familia se intreaba: de ce copii nostri nu sunt asa cum i-am indrumat noi?

  

  In intalnirile mele cu parintii tinerilor, care trebuie sa marturisesc sunt detul de rare, acestia se plang, pe langa faptul ca nu au timpul pe care si-l doresc ei pentru a-l petrece cu fiul/fiica lor, cat si de faptul ca desi ei le arata calea si le indruma pasii pentru a fi, si deveni permanent, cat mai performanti in actiunile de invatare, specifice varstei si ocupatiei lor, in final nu se prinde nimic de ei! In cazul acesta raspunsul meu este simplu: pentru ca de fapt noi ca si parinti nu ii indrumam deloc  in directia pe care am dori sa o adopte ci doar le aratam o “macheta” comportamentala pe care ei, de dragul nostru si din diverse motive: multumirea noastra, o  recompensa, etc, o copiaza, o imita. Insa in partea de asumare a cererii/dorintei noastre,  in fundamentul  lor comportamental ei nu depun nimic, nici abilitate, nici valoare, etc,  intrucat tu ca si parinte nu te-ai obosit sa ii “predai” o tehnica anume pe care sa o preia si sa-si  fundamenteze EU-ul , ci doar, asa cum am spus, i-ai oferit un fel de produs final, la scara demonstrativa, fara nicio valoare educationala!

Faptul ca tu, ca si parinte, ii spui: fii asa, si fa asa in anumite situatii, nu insemana nimic! Nu poate fi incadrata nici macar la discutii simple, iar aceasta stare de fapt ne trimite intr-un punct, ce l-am mai abordat in postarile mele, si anume, lispsa implicarii directe, responsabile, a parintilor, familiei, in educarea si formarea propriului copil!

Asa cum am spus anterior, cea mai buna cale de a educa un tanar, valabil pentru toti adultii din viata lor, ramane ... ascultarea! 

Aculta-i nevoile, asculta-i intrebarile, asculta-i ritmul... asculta-l!

By Cicerone BSC - Brasov